lunes, 30 de diciembre de 2013

EL ADEFESIO: Jornada cultural "VOCES CONTRA EL MALTRATO"-Lectura teatralizada de mis poemas


viernes, 27 de diciembre de 2013

"Inversiune"-"Inversión" de Elisabeta Boțan


Foto Rotari Dumitru



INVERSIUNE

Neașteptată
și ciudată
această întoarcere
în care mai cauți:
icoana-mi
pironită pe trecut
acum
când eu
călătoresc
în propriu-mi timp.
Privirea ta
îmi amintește
de o linie curbă
dintr-o caricatură
ce însoțește o anecdotă.

INVERSIÓN

Inesperado
y extraño
ése retorno
en donde aún buscas:
mi icono 
clavado en el pasado
ahora
que yo
estoy viajando
en mi propio tiempo.
Tu mirada
me recuerda
a una línea curva
de una caricatura
que acompaña a una anécdota.

“Inversió” [‘Inversiune’] d’ELISABETA BOTAN traduït del romanés al català per PERE BESSÓ

INVERSIÓ

Inesperat
i estrany
aquest retorn
en què em busques:
la meua icona
clavada en el passat
ara
que
viatge
en el meu propi temps.
La teua mirada
em recorda
la línia corba
d’una caricatura
que acompanya a una anècdota.


jueves, 19 de diciembre de 2013

"Întoarcere la copilărie”-"Volver a la infancia"-"Tornar a la infància" de Elisabeta Boțan (traducido al catalán por Pere Bessó)

Foto Ovidiu Grovu: www.ovidiugrovu.ro






Întoarcere la copilărie



Aș vrea să mă mai pot pot întoarce în visul florii de cireș, să îmi lipesc privirea de fereastra orizontului, acolo unde magia oricărei clipe poate să deschidă poarta veșniciei. Aș vrea să mai pot hoinări prin anotimpul ploii, să mă ascund în mângâierea picăturilor și să cuprind în zborul meu curcubeul inocenței mele.
Text publicat în revista Sintagme literare.


  Volver a la infancia
   Quiero volver al sueño que habita las flores de cerezo, con la mirada pegada al ventanal del horizonte, donde la magia de cualquier instante puede abrir la puerta de la eternidad. Quiero volver a correr por la estación de la lluvia, esconderme en las caricias de sus gotas y abarcar en el vuelo el arcoíris de mi inocencia.
Texto publicado en la revista rumana Sintagmas literarios.





TORNAR A LA INFÀNCIA 
“Întoarcere la copilărie” [‘Tornar a la infància ’], poema en prosa d’ELISABETA BOTAN, traduït del romanés al català per PERE BESSÓ 

M’agradaria poder tornar al somni dels cirerers en flor, fixar la meua mirada de la finestra a l’horitzó, allà on la màgia de cada instant pot obrir la porta a l’eternitat. M’agradaria poder vagarejar encara per l’estació de la pluja, amagar-me en la caricia de les gotes i cobrir en el meu vol l’arc del cel de la meua innocència.

lunes, 2 de diciembre de 2013

”Iarna”-El invierno”-”Hivern” de Elisabeta Boțan (traducido al catalán por Pere Bessó)

Imagen del blog
 http://desenepicturi.wordpress.com/2011/12/05/portret-de-iarna-in-creion/



IARNA 

Ce zvăpăiată
își scutură pletele,
dalbe steluțe!


EL INVIERNO 

Muy retozona
sacude sus cabellos,
blancas estrellas!


“Hivern” [‘Iarna’] d’ELISABETA BOTAN traduït del romanés al català per PERE BESSÓ


HIVERN 

esbojarrada
fa solta dels cabells,

blancs estelets!

viernes, 22 de noviembre de 2013

”Hazard”-”Azar”-"Atzar" de Elisabeta Botan (traducido al catalán por Pere Bessó)

Foto Ovidiu Grovu "Hazardhttp://www.ovidiugrovu.ro/start/index.php


HAZARD



Dumnezeu
pășește 
desculț
peste 
sufletul 
meu
îl 
frământă
și
îl 
frământă
până 
când 
capătă 
formă 
de
lumină.
Din cartea EGOMETRIE, 2015




AZAR

Dios
camina 
descalzo
sobre
mi 
alma
la 
amasa 
y
la 
amasa
hasta 
que 
cobra 
forma 
de 
luz.
Del libro EGOMETRÍA, 2015





ATZAR
“Atzar” [‘Hazard’] d’ELISABETA BOTAN traduït del romanés al català per PERE BESSÓ


Déu

marxa
descalç
per
la
meua
ànima
l’amassa
i
l’amassa
fins
que
pren
forma
de
llum.






miércoles, 20 de noviembre de 2013

"Cimilitură"-"Acertijo"- " Endevinalla"de Elisabeta Boțan (traducción al catalán Pere Bessó)




Foto Michel Assaad (La double vie)


CIMILITURĂ 


Trece ca vântul
prin pletele cerului. 
Doar dâre de fum!
Din cartea TRĂSĂTURI DE PENEL





ACERTIJO

Va como el viento

en melenas de cielo.
Huellas de humo!
Del libro PINCELADAS



ENDEVINALLA 

“Endevinalla” [‘Cimilitura’] d’ELISABETA BOTAN traduït del romanés al català per PERE BESSÓ
Com el vent creues
la melena del cel.
Sols do de fum!

martes, 19 de noviembre de 2013

Alfabetul român - literele alfabetului românesc

Alfabetul român - literele alfabetului românesc

jueves, 14 de noviembre de 2013

"Te iubesc” - ”Te amo" de Elisabeta Boțan (traducción al catálan Pere Bessó)




TE IUBESC

Învăluită
doar în două cuvinte
mă dărui ție.
Din cartea TRĂSĂTURI DE PENEL

TE AMO

Estoy envuelta
sólo en dos palabras
me entrego a ti.
Del libro PINCELADAS


Haikai d’ELISABETA BOTAN traduït del romanés al català per PERE BESSÓ

HAIKAI 41

Embolcallada
sols en dues paraules
em done a tu.

lunes, 4 de noviembre de 2013

"Introspecție- Introspección" de Elisabeta Botan

Foto recogida de la red

INTROSPECȚIE


Mă opresc în fața oglinzii și din profunzimea apelor de cristal mă fixează o privire obosită care mă îndeamnă

să fac un inventar a ceea ce se află sub pielea-mi ridată de dezamăgiri.
Se pare că nu a mai rămas mare lucru: niște principii călcate care erau ale mele, un număr nesfârșit de promisiuni dezordonate și neîmplinite pe care tu le-ai aruncat peste tot, niște pierderi de memorie care strigă disperate după ajutor și un mănunchi de iluzii în spatele unui chip de fecioară fără nume.
Din toate acestea iau doar pricipiile, le scutur de praf, și plec în căutarea mea.
(septembrie 2013)

Narațiunea publicată în ”El Museo de la Palabra”




INTROSPECCIÓN


Me detengo delante del espejo, y de la profundidad de las aguas de cristal me apunta una mirada cansada que me invita a hacer un inventario de lo que hay debajo de mi piel arrugada por los desengaños.

Parece que ya no queda gran cosa: unos principios pisados que eran míos, sinfín de promesas desordenadas y sin cumplir que tú tiraste por todos los lados, unos cortes de memoria que gritan desesperadamente por ser socorridos y un manojo de ilusiones detrás de la imagen de una virgen sin nombre.
De todo eso recojo los principios, los sacudo de polvo y salgo a buscarme.
(septiembre 2013)
Relato publicado en ”El Museo de la Palabra”


“Introspecció” [‘Introspecție’] d’ELISABETA BOTAN traduït del romanés al català per PERE BESSÓ

INTROSPECCIÓ

M’ature davant de l’espill i de la profunditat de las aigües de cristal em clava la mirada cansada que m’empenta a fer un inventari del que es troba davall de la meua pell arrugada pels desenganys.
Sembla que ja no ha restat gan cosa: uns principis aixafats que eren meus, un nombre il·limitat de promeses desordenades i no acomplides que tu has esbargit pertot, algunes pèrdues de memòria que criden desesperades ajuda i un grapat d’il·lusions darrere del semblant d’una verge sense nom.
De tot açò prenc només els pricipis, els sacse la pols, i isc a la meua recerca.

(setembre 2013)

domingo, 20 de octubre de 2013

”exil - destierro” de Elisabeta Botan

Foto Oana Robu https://www.facebook.com/OanaRobuPhotography


EXIL


senină și prudentă
m-am dezlipit
de piedestalul
ce mă unea 
cu lumea ta 
din globul de cristal
sub falsitatea ninsorii de iluzii
și am pornit
pe drumul de întoarcere
spre originea ascunsă
a esenței mele

DESTIERRO

serena y prudente
me he despegado
del pedestal
que me unía
a tu mundo
del globo de cristal
en la falsedad de la nevada de ilusiones
y he partido
camino de vuelta
hacía el origen oculto
de mi esencia 



EXILI
“Exili” [‘Exil] d’ELISABETA BOTAN traduït del romanés al català per PERE BESSÓ


calma i prudent
m’he deslliurat
del pedestal
que m’unia
al teu món
de globus de cristall
sota la falsedat de les nevades d’il•lusions
i he marxat
pel camí de retorn
a l’origen ocult
de la meua essència



jueves, 19 de septiembre de 2013

"Păcat"-"Pecado" de Elisabeta Botan

Foto Ovidiu Grovu, http://ovidiugrovu.ro/



PĂCAT


aveam o întâlnire
lângă crucea adevărului
și ai promis
că-mi dai inapoi
veșmântu-mi țesut
din propria-mi esență
dar apoi
te-ai arătat
absent și abstract
iar clipa 
neînțeleasă și părăsită
s-a sinucis
în brațele neputincioase 
ale tăcerii.



PECADO

Teníamos una cita,
al lado de la cruz de la de verdad,
y has prometido
devolverme
mi ropaje tejido
de mi propia esencia.
Pero luego
te mostraste 
ausente y abstracto
y el instante 
incomprendido y abandonado
se ha suicidado
en los brazos impotentes 
de la mudez.





“Llàstima” [‘Păcat…’] d’ELISABETA BOȚAN traduït del romanés al català per PERE BESSÓ

LLÀSTIMA


teníem una cita
vora la creu de la veritat
i prometeres
que em donaries
la túnica teixida
de la meua pròpia essència
però en acabant
et mostrares
absent i abstracte
fins i tot l’instant
incomprés i abandonat
es suïcidà
en els braços impotents
del silenci




sábado, 31 de agosto de 2013

”Poema en el viento - Poem în vânt”-"Poem in the wind"- "Poema in the wind” de Elisabeta Boțan



Foto André Kertész - Peggy Guggenheim,
 New York, 1945






POEM ÎN VÂNT



Azi m-am trezit 
îmbrăcată în poemul tău
țesut cu fire de strălucitoare retorică.
Și e ciudat,
cum mă face să par
mult mai frumoasă...
Dar miroase a absint
și nu e pe măsura mea 
mă strânge la piept
exact în locul acela
unde se cuibărește sufletul.
Poem din cartea Egometrie, Editura Limes, Colecția ARCA, 2016




Elisabeta Boțan


 POEMA EN EL VIENTO

Hoy me desperté 
vestida con tu poema
tejido con hilos de brillante retórica.
Y resulta raro,
como me hace parecer
mucho más bella...
Pero huele a absenta
y no es mi medida
me aprieta en el pecho
justo en aquel lugar
donde anida el alma.
Din cartea Egometrie, Editura Limes, Colección ARCA, 2016



Daniel Ioniță









POEM IN THE WIND  – translation Daniel Ionita



Today I woke up

dressed up in your poem
woven from the thread of brilliant rhetoric.
It is strange
how it mares me seem
so much more beautiful…
But it smells of absinthe
and it is not my measure
too tight around my chest
exactly on the spot
where my soul is snuggling.

domingo, 25 de agosto de 2013

MAMÁ de Elisabeta Boțan

Foto cogida de la red



MAMÁ

   
     Marta miraba por le ventana del avión sin ver las formas juguetonas de las nubes. De pequeña soñaba con jugar con ellas.
    Abrazaba una cajita de cartón, con la ilusión de un niño, mientras que ante sus ojos abiertos pasaba un desfile de recuerdos de su infancia, que tenían en primer plano a su madre. Nunca la recordaba sonriendo. Tenía las comisuras de sus labios encorvadas hacia abajo, y pareciera que llevaba siempre un nudo pesado en la garganta. Su gran belleza se escondía bajo la mirada resignada de sus ojos verdes, que casi no se distinguían de los parpados caídos. Su cabello rubio siempre llevaba el mismo peinado, un moño discretamente recogido, bajo un pañuelo de florecillas. Trabajaba sin cesar, sin pensar en nada. Nunca le había contado ningún cuento, nunca le había oído cantar.
    Recordaba cómo siempre la llevaba en brazos a todas partes, hasta que nació su hermana Verónica, cuando ella tenía tres años. Desde entonces Marta tenía que cuidar a su hermana recién nacida, y más tarde a María, su otra hermana, la menor de la familia, ya que sus dos hermanas mayores iban a trabajar al campo con su padre. Cuando Marta tenía ocho años, su madre empezó a trabajar en una fábrica de ladrillos, a cinco kilómetros de distancia de casa, así que ella, además de estar al cuidado de las más pequeñas, tenía que encargarse, además, de hacer las tareas de la casa.
     Su madre le decía con voz cansada:
    -Marta, debes hacer eso, debes hacer lo otro.
     Siempre “debes”.
    Cuando Marta cumplió dieciséis años, aparte de haber heredado la belleza de su madre, el mismo cabello del color del trigo maduro, sus ojos verdes, pero con un sesgo rebelde, ya era una buena ama de casa. Entonces su madre dijo:
         -Marta, debes pensar en casarte.
    Marta estaba acostumbrada a la forma de hablar de su madre, pero esta vez le pareció como si le hubiera caído un relámpago en la cabeza. Contestó con todas sus fuerzas, aunque sabía que era en vano resistirse. Su voz acabó en una plegaria:
       -No, Dios, no quiero casarme… Madre, yo quiero estudiar…
    -Tendrás que hacerlo, Marta. Todas las mujeres se casan. No quiero que la gente del pueblo se burle de ninguna hija mía. Tú hermana Verónica  ya está hablando con un chico, no puede casarse antes que tú.
    Y le dio la espalda para seguir con su trabajo.
   Marta, estaba desesperada. Ella no quería casarse, ni tener hijos. No quería tener la vida de su madre, aguantar las borracheras y los engaños de un marido inmaduro y sobre todo no quería tener ese nudo en la garganta que llevaban todas las mujeres del pueblo.
    Marta quería estudiar, quería viajar, quería ser libre.
    La salvación llego tres meses más tarde, a través de su tía Magdalena, la hermana de su padre, pues al nacer su segundo hijo muerto, decidió adoptar a Marta. La tía Magdalena vivía en Bucarest y Marta era la sobrina preferida, ya que era la única a la que le gustaba estudiar.
   Al mudarse a la gran ciudad, Marta, empezó a distanciarse de su familia, pues en ella siempre se había sentido incomprendida. Con el apoyo de sus tíos, pudo cumplir sus sueños y proseguir su vida, sin mirar atrás, ni pensar en su madre. Pero, hoy sus recuerdos han vuelto a la memoria. Le habría gustado poder intercambiar unas pocas palabras sinceras con ella, antes de que se fuera al cielo.
    Ante sus ojos se detuvo la imagen de su madre en el ataúd, en que parecía haber encontrado, por fin, la paz. El nudo de la garganta ya no se le advertía, había desaparecido, aunque su  rígido rostro parecía guardar todavía un semblante de sufrimiento.
    Tras el entierro, su hermana menor le entregó la caja que su madre había guardado en la mesilla de noche desde su adopción.
   Al abrir la caja, Marta, vio su diario, en donde empezó a escribir desde los ocho años. Lo abrió y se encontró con la foto de su mejor amiga de la infancia, Laura. Le dio la vuelta y leyó: “Los amigos son la familia que tú escoges. Te quiero, hermanita.” Luego miró el cuaderno de poesía, en cuya portada había escrito “Verso a verso”. Lo abrió y leyó el primer poema: “Mamá”.

 Accesit en el I CERTAMEN DE "mICRORRELATOS, "Verso a Verso", Julio 2013







MAMA 

  
     Marta privea pe fereastra avionului, însă fără a vedea formele jucăușe ale norilor. Când era mică visa să se joace cu ei.
     Ținea strâns în brațe o cutie de carton, cu iluzia unui copil, în timp ce prin fața ochilor săi trecea o înșiruire de amintiri din copilărie, care o aveau în prim-plan pe mama sa. Nu și-o amintea niciodată zâmbind. Buzele sale aveau colțurile încovoiate în jos, și părea că mereu avea un nod greu în gât.
      Frumusețea deosebită îi era ascunsă de privirea resemnată a ochilor verzi, care aproape că nu se vedeau de sub pleoapele căzute. Păru-i blond era pieptănat mereu în acealași fel,  adunat într-un coc discret, sub o năframă cu floricele. Muncea fără încetare, fără a se gândi la nimic. Niciodată nu-i spusese o poveste, niciodată nu o auzise cântând.
     Își amintea cum o purta mereu în brațe, peste tot, până când s-a născut sora ei, Veronica, pe când ea avea trei ani. Încă de pe atunci Marta trebuia să aibă grijă de sora ei nou-născută, și mai târziu de cealaltă soră, mezina familiei. Celelate două surori mai mari mergeau să lucreze la câmp cu tatăl lor. Când Marta a împlinit opt ani, mama ei s-a angajat la o fabrică de cărămizi, la opt kilometri distanță de casă. Așa că ea, aparte de a avea grijă de surorile ei mai mici, trebuia să mai facă și treburile casei.
     Mama ei îi spunea mereu cu o voce obosită:
     -Marta trebuie să faci asta,  trebuie să faci aia.
Mereu ”trebuie”.
     Când Marta împlinise șaisprezece ani era deja o bună gospodină. Moștenise toată frumusețea mamei, acealași păr de culoarea grâului copt, aceeași ochi verzi, însă cu o privire rebelă.
Atunci mama sa i-a zis:
     -Marta, trebuie să te gândești la măritiș.
     Deși, era obișnuită cu felul de a vorbi al mamei sale, de această dată i s-a părut că o fulgerase în cap. Își adună toate puterile pentru a se împotivi, deși știa că era în van. Vocea i-a răsunat ca o rugăciune.: 
     -Nu, Dumnezeule, eu nu vreau să mă mărit... Mamă, eu vreau să studiez...
    -Va trebui să o faci, Marta. Toate femeile se mărită. Nu vreau ca satul să râdă de niciuna din fetele mele. Sora ta, Veronica, vorbește deja cu un fecior. Nu se cuvine să se mărite înaintea ta.
    Apoi îi întoarse spatele, continuându-și treburile.
Marta era disperată. Ea nu voia să se mărite, nu voia să aibă copii. Nu voia să aibă aceeași viață ca mama ei, să suporte bețiile și infidelitatea unui bărbat imatur, dar mai ales nu voia să poarte acel nod greu în gât pe care îl aveau toate femeile din sat.
     Marta voia să studieze, voia să călătorească, voia să fie liberă.
     Trei luni mai târziu, și-a găsit salvarea ce venise din partea mătușii Magdalena, sora tatălui său, care, după ce născuse al doilea copil mort, hotărî să o adopte pe Marta. Mătușa Magdalena, locuia în București, iar Marta era nepoata ei preferată, deoarece era singura căreia îi plăcea să studieze.
    După mutarea în marele oraș, Marta începu să se distanțeze de familia sa de origine, cu atât mai mult cu cât acolo mereu s-a simțit neînțeleasă. Cu ajutorul unchilor săi, a putut să-și împlinească visele și să-și continue viața fără a mai privi în urmă, fără a se mai gândi la mama sa.
    În fața ochilor săi a rămas, nemișcată, imaginea mamei sale în sicriu, unde în sfârșit părea să-și fi găsit liniștea. Nodul acela greu din gât părea să fi dispărut, însă chipul său rigid încă mai păstra o urmă de suferință.
    După înmormântare, cea mai mică dintre surorile sale i-a dat o cutie, pe care mama sa o păstrase după adopție, într-un sertar al noptierei sale.
    Când a deschis cutia, Marta și-a văzut jurnalul, cel pe care îl începuse pe când avea opt ani. Îl deschise și văzu fotografia celei mai bune prietene din copilărie, Laura. O întoarse și citi: ”Prietenii sunt familia pe care ți-o alegi. Te iubesc, surioară.” Apoi văzu caietul său de poezii, pe care scria: ”Vers cu vers”. L-a deschis și a citit primul poem pe care îl scrisese în copilărie: ”MAMA”.
Premiul special al juriului la I Certamen  mICRORRELATOS ”Verso a Verso”, 1 iulie 2013.