jueves, 30 de abril de 2015

HORIZONTES POÉTICOS ”Invitación”-”Invitație”

Cartel realizado por Zia Mei
PRESENTACIÓN DE LIBROS:


EROSIÓN  de Marina Centeno, (Mexico) 
“Valdrá la pena morir después de un verso.”

FUGA A LO REAL de Zhivka Baltadzhieva (Bulgaria) 
 "... No tengo que inventar.
No tengo que inventarme. 
No tengo que ser otro..."

DIMENSIONES de Elisabeta Boțan (Rumanía) “Huellas de pasos sobre
 la arena de los relojes…”


8 de mayo de 2015
En la Sala de Juntas a las 18:00 h
Universidad de Alcalá, Facultad de Filosofía y Letras
C/ Colegios, nº 2
Alcalá de Henares


Participan:
Zhivka Baltadzhieva
Ester Lorente 
Olga Becerra
Elisabeta Boțan
Juan Delgado


Entrada libre hasta completar aforo.

Organiza: Elisabeta Boțan

En colaboración con:
la Universidad de Alcalá, Facultad de Filosofía y Letras 



PREZENTAREA CĂRȚILOR:



EROZIUNE de Marina Centeno, (Mexic)
 ”Merită să mori după un vers…”

FUGA LA REAL de Zhivka Baltadhzieva (Bulgaria)
”Un am de ce să inventez.
Un trebuies să mă inventez.
Un am de ce să fiu altul…”

DIMENSIONES de Elisabeta Boțan (România)
”Urme de pași
Pe nisipul clepsidrelor…”

8 mai 2015
În Sala de Juntas de la ora 18
Universitatea din Alcalá, Facultatea de Filozofie și Litere,
Str/ Colegios, nr 2
Alcala de Henares




Participă:
Zhivka Balthadzhieva
Ester Lorente
Olga Becerra
Elisabeta Boțan
Juan Delgado


Intrarea este liberă.


Organizează: Elisabeta Boțan

În colaborare cu:
Universitatea din Alcala, Facultatea de Filozofie și Litere

jueves, 23 de abril de 2015

"Fiica lui Idmon"-"La hija de Idmón"de Elisabeta Boțan



Veronese,_Paolo_-_Arachne_or_Dialectics_-_1520










FIICA LUI IDMON


Moartea 
îmi 
dansa 
pe măruntaie
în 
timp 
ce 
parcele 
nu 
se 
puteau 
hotărî 
pe 
unde 
să 
taie
firul 
ce 
se 
făcuse 
pânză 
de
păianjen.
Din cartea EGOMETRIE



LA HIJA DE IDMÓN                                                      


La 
muerte 
bailaba 
sobre 
mis 
entrañas
mientras 
que
las 
parcas
no 
podrían 
decidirse 
por 
donde 
cortar
el 
hilo 
que 
se 
había 
vuelto 
telaraña.
Del libro EGOMETRÍA

martes, 21 de abril de 2015

"Odă vieții” - ”Oda a la vida” de Elisabeta Boțan

Imagen de la red




ODĂ VIEȚII


Există suspine care reverberează în cer, 
există lacrimi care ies doar pentru a reflecta curcubeul. 


ODA A LA VIDA



Hay suspiros que reverberan en el cielo,

hay lágrimas que solo salen a reflejar el arco iris. 
(2013, julio, 21)







sábado, 18 de abril de 2015

Elisabeta Boțan, Revista KNOW, entrevista realizada por Mihaela Badin

Éste artículo pertenece a la Revista KNOW

Revista KNOW twitter


Publicado por la periodista Mihaela Badin en la Revista KNOW








Elisabeta Galben Botan: “Los libros empezaron a fascinarme aún antes de saber leer”

La poeta rumana ha publicado su primer libro en español


Elisabeta Galben Boțan se define como una persona corriente, que le cuesta hablar se sí misma.  Está enamorada de la vida y de la infinidad del mundo porque “quizás, soy algo más soñadora que otros”. Llegó a España en el año 2002 “para buscar  la Tierra Prometida”, sueño de  cualquier ciudadano que aguantó  el austero régimen post totalitario de Rumanía. Pero ahora, ella expresa con orgullo que tiene dos patrias.
Recientemente, Elisabeta publicó su primer libro de poesía en castellano, titulado “Dimensiones”. Ha ganado dos concursos literarios de lengua española lo que he ha empujado seguir escribiendo y publicar su propio libro. “Me di cuenta que no escribo solo para mí, que me gustaría brindar al mundo mis escritos”, manifiesta Elisabeta con timidez  Es madre de familia y también se dedica a la traducción de obras rumanas al español. Es una de las pocas afortunadas, victimas de la inmigración que han conseguido alcanzar su sueño y lo expresa mediante estos versos: “Exilio. Tentación de la Tierra Prometida. Salí caminando solo con unas franjas de historia…”.
Sus poesías hablan de amor, de naturaleza, de infancia, de búsquedas, de sueños…En casi toda la obra se encuentra el motivo del cerezo en flor. Este fenómeno es considerado un espectáculo hechicero de la naturaleza. Los poetas rumanos creen que la flor de cerezo simboliza la pureza, la felicidad y lo efímero.
Cuando se sumerge en el mundo de la poesía, Elisabeta se inspira en la vida misma, “con todas sus búsquedas y vivencias.”

Usted habla y escribe el castellano de la misma forma que su idioma materno. ¿Cuál es el secreto? ¿Cuántos años le ha llevado perfeccionarlo?

No hay ningún secreto, me gustan las cosas bien hechas. Aprendí hablar español, después de mi llegada a España, con la ayuda de unos libros de gramática y, de esta manera, no me pareció tan difícil. La comunicación es un elemento muy importante de la vida y por lo tanto creo que es imprescindible hablar el idioma del país donde uno vive. Por lo general, presto mucha atención a la comunicación con los demás y, en este caso, yo necesitaba expresarme y comunicarme con la gente de mi nuevo entorno, de la misma manera que lo hacía en mi lengua materna.

¿Logra transmitir lo mismo en castellano que en rumano? ¿Consigue despertar en los lectores los mismos efectos en cuanto a sentimientos, sensaciones, estados de ánimo...?

Creo que sí.  He tenido la suerte de conocer algunos de mis primeros lectores de nacionalidades diferentes: rumanos, españoles, polacos o ucranios que me han confesado que se identifican con lo que yo estoy expresando en mis poemas. Además, he recibido mensajes parecidos de otros lectores de mi libro, que yo no conozco personalmente, y todo esto me resulta muy emocionante.

¿Con qué edad descubrió su deseo de escribir poemas?

Los libros empezaron a fascinarme aun antes de saber leer. Todavía recuerdo ese ansioso deseo por descifrar los misterios que se escondían detrás de aquellos signos que posaban al lado de las imagines. Cuando aprendí a leer, descubrí que las letras tenían su propio ritual, que me trasladaba a otros mundos llenos de embrujo y misterio, hasta que empecé a soñar con crear mi propio ritual de letras y, con él, mi propio mundo.
Creo que el primer poema de verdad lo escribí cuando tenía unos once, doce años y al enseñárselo a mis hermanos mayores, se rieron mucho de mí, preguntándome de qué libro viejo lo había sacado, ya que el estilo de la poesía que escribí se parecía mucho al estilo de un poeta rumano muy conocido. Después de eso, guardé mucho tiempo el secreto de mi pasión.

¿Tuvo alguna influencia en su pluma los estragos del régimen comunista que sufrió su país?


Solo en alguna medida. Yo nací en un pueblo rodeado de colinas, del norte de Transilvania, tuve una infancia muy feliz, y allí no se sufría mucho por culpa del régimen comunista, mis padres trabajaban en una fábrica y crecían animales domésticos, no nos faltaba de nada, teníamos una casa en el campo, un lugar precioso que se parecía mucho a la tierra de los cuentos de hadas y donde yo daba rienda suelta a mi imaginación desbordante.

¿Para quién escribe? ¿A quiénes van dirigidas sus obras?


Escribo porque me gusta, es mi pasión escribir. Escribo para todos a los que les gusta la lectura y el ensueño, pero como soy una feminista escribo sobre todo para las mujeres, para aquellas que llevan encadenadas con el peso, las injusticias  y las consecuencias de los prejuicios machistas  desde hace siglos.

¿Por qué "Dimensiones"?

Porque soy adepta del principio que “todo es relativo” no se aplica sólo en la física cuántica  y,  por eso, creo que todas las cosas que nos pasan en la vida dependen de la percepción que tenemos sobre ellas y cobran la dimensión que cada uno de nosotros quiere darles, para superarnos y crecer como personas, hasta llegar a los cambios necesarios para alcanzar una dimensión espiritual.

¿Cuál es su proyecto actual?

Estoy  preparando mi segundo libro de poesía y también tengo otros proyectos literarios en prosa.


 Elisabeta, ¿a qué saben los sueños?


A mí me saben a compromiso, a superación y a felicidad.




Elisabeta Boțan:”Cărțile au început să mă fascineze încă înainte de a ști să citesc.”

Poeta româncă a publicat prima sa carte în limba spaniolă.

Elisabeta Boțan se definește ca fiind o persoană normală, căreia nu prea îi place să vorbească despre ea. Este îndrăgostită de viață și de nesfârșirea lumii pentru că ”poate sunt ceva mai visătoare decât alții”. În anul 2002, ajunge în Spania care pe atunci semăna cu ”Țara Făgăduinței” pentru oricare cetățean care a trăit sub austerul regim post totalitar din România. Astăzi, ea spune cu mândrie că are două patrii.
De curând, Elisabeta a publicat primul său volum de poezii în limba spaniolă, întitulat ”Dimensiones”. A câștigat două concursuri de literatură în limba spaniolă, ceea ce a împins-o să scrie mai mult.”Mi-am dat seama  nu scriu doar pentru mine mi-ar plăcea  dăruiesc lumii scrierile mele”, spune Elisabeta cu timiditate. E mamă de familie și, de asemenea, se ocupă și cu traducerea de cărți din limba română în spaniolă. Ea e una dintre puținii norocoși imigranți români care au reușit să-și împlinească visele, întâmplare pe care o ilustrează într-una din poeziile sale ”PribegiePromițătoare Țară a FăgăduințeiM-am întins la drumdoar cu câteva fâșii de istorie...”
În poeziile sale vorbește despre iubire, natură, copilărie, vise, laitmotivul creației sale fiind cireșul înflorit. În literatura română floarea de cireș simbolizează puritatea, fericirea și efemerul.
 Când se cufundă în lumea poeziei, Elisabeta se inspiră din viață ”cu toate trăirile și căutările ei”.
 Vorbești spaniola la fel de bine ca și limba română. Care e secretul? Cât timp ți-a luat să o înveți atât de bine?
Nu există nici un secret, îmi plac lucrurile bine făcute. Am învățat să vorbesc limba spaniolă după sosirea mea aici, în Spania, cu ajutorul unor cărți de gramatică și, în acest fel, nu mi s-a părut deloc greu. Comunicarea e un element fundamental al existenței umane și, de aceea, mi s-a părut necesar să vorbesc limba țării în care trăiesc. În general, acord foarte multă atenție comunicării cu ceilalți, iar în acest caz, eu aveam nevoie să mă exprim și să comunic cu persoanele din noul mediu, în același fel în care o fac și în limba maternă.
Poți să transmiți aceleași lucruri atât în română cât și în spaniolă? Reușești să trezești aceleași emoții, sentimente, senzații, stări de spirit...?
Cred că da. Am avut norocul să cunosc câțiva dintre primii mei cititori de diferite  naționalități: români, spanioli, polonezi și ucraineni, care mi-au mărturisit că se identifică cu ceea ce eu exprim în poemele mele. În plus, am primit mesaje asemănătoare și de la alți cititori, necunoscuți, iar acest fapt este foarte emoționant pentru mine.
La ce vârstă ți-ai descoperit pasiunea pentru poezie?
Cărțile au început să mă fascineze încă înainte de a ști să citesc.Chiar și acum îmi amintesc acea curiozitate arzătoare de a descifra tainele semnelor care se odihneau alături de imagini. Când am învățat să citesc, am descoperit cu uimire că literele aveau propriul lor ritual, cu ajutorul căruia eu puteam să călătoresc în  alte lumi, pline de magie și mister. Însă, cu timpul, am început să visez să-mi creez propriul meu ritual literar și, odată cu el, propria mea lume.
Cred că prima poezie am scris-o pe vremea când aveam unsprezece sau doisprezece ani, iar când le-am arătat-o fraților mei mai mari s-au amuzat foarte mult pe seama mea, întrebându-mă din ce carte veche am scos-o, dat fiind că poezia se asemăna foarte bine ca stil, cu stilul unui cunoscut poet român. După acest incident am păstrat pentru multă vreme secretul pasiunii  mele.
A avut vreo influență asupra modului tău de a scrie faptul că ai trăit sub dictatura regimului comunist?
Doar într-o oarecare măsură. Eu m-am născut intr-un sat înconjurat de dealuri, din nordul Transilvaniei, și aici nu se suferea prea mult din cauza regimului comunist. Părinții mei lucrau într-o fabrică și creșteau animale domestice, iar eu nu duceam lipsă de nimic. Aveam și o casă în câmp, într-un loc minunat, care mie mi se părea un tărâm de poveste, unde îmi lăsam imaginația să hoinărească.
Pentru cine scrii? Cui se adresează opera ta?
Scriu pentru că îmi place, scriu din pasiune. Scriu pentru toți cei cărora le place poezia , dar pentru că sunt o feministă, scriu în primul rând pentru femei, pentru acelea care încă mai trăiesc înlănțuite de prejudecățile unei societăți dominate de macism.
De ce ai ales titlul ”Dimensiuni”?
Pentru că sunt adepta teoriei relativității care nu se aplică doar în fizica cuantică, cred că toate lucrurile care ni se întâmplă în viață depind de percepția noastră asupra lor căpătând astfel dimensiunea pe care fiecare dintre noi vrea să le-o dea, din dorința de autodepășire, până când reușim să atingem adevărata dimensiune a spiritualității.
Care e proiectul tău actual?
În momentul de față lucrez la traducerea unei cărți de poezii din română în spaniolă, pregătesc cel de-al doilea volum de poezii și, desigur, am și alte proiecte literare în proză.
Elisabeta, ce gust au visele?
Pentru mine visele au gustul speranței, al libertărții și al fericirii.













Elisabeta Boțan interviu la ”România Expres„ publicat în 16 ianuarie 2013, ziarista Mihaela-Ionela Badin

Acest articol aparține ziarului România Expres, publicat în Spania și Benelux



Publicat de ziarista Mihaela-Ionela Badin în ziarul România Expres din 16 ianuarie 2013, ziar care apare în Spania și Benelux



Elisabeta Boțan:”Cărțile au început să mă fascineze încă înainte de a ști să citesc.”
Poeta româncă a publicat prima sa carte în limba spaniolă.

Elisabeta Boțan se definește ca fiind o persoană normală, căreia nu prea îi place să vorbească despre ea. Este îndrăgostită de viață și de nesfârșirea lumii pentru că ”poate sunt ceva mai visătoare decât alții”. În anul 2002, ajunge în Spania care pe atunci semăna cu ”Țara Făgăduinței” pentru oricare cetățean care a trăit sub austerul regim post totalitar din România. Astăzi, ea spune cu mândrie că are două patrii.
De curând, Elisabeta a publicat primul său volum de poezii în limba spaniolă, întitulat ”Dimensiones”. A câștigat două concursuri de literatură în limba spaniolă, ceea ce a împins-o să scrie mai mult.”Mi-am dat seama  nu scriu doar pentru mine mi-ar plăcea  dăruiesc lumii scrierile mele”, spune Elisabeta cu timiditate. E mamă de familie și, de asemenea, se ocupă și cu traducerea de cărți din limba română în spaniolă. Ea e una dintre puținii norocoși imigranți români care au reușit să-și împlinească visele, întâmplare pe care o ilustrează într-una din poeziile sale ”PribegiePromițătoare Țară a FăgăduințeiM-am întins la drumdoar cu câteva fâșii de istorie...”
În poeziile sale vorbește despre iubire, natură, copilărie, vise, laitmotivul creației sale fiind cireșul înflorit. În literatura română floarea de cireș simbolizează puritatea, fericirea și efemerul.
 Când se cufundă în lumea poeziei, Elisabeta se inspiră din viață ”cu toate trăirile și căutările ei”.

 Vorbești spaniola la fel de bine ca și limba română. Care e secretul? Cât timp ți-a luat să o înveți atât de bine?

Nu există nici un secret, îmi plac lucrurile bine făcute. Am învățat să vorbesc limba spaniolă după sosirea mea aici, în Spania, cu ajutorul unor cărți de gramatică și, în acest fel, nu mi s-a părut deloc greu. Comunicarea e un element fundamental al existenței umane și, de aceea, mi s-a părut necesar să vorbesc limba țării în care trăiesc. În general, acord foarte multă atenție comunicării cu ceilalți, iar în acest caz, eu aveam nevoie să mă exprim și să comunic cu persoanele din noul mediu, în același fel în care o fac și în limba maternă.

Poți să transmiți aceleași lucruri atât în română cât și în spaniolă? Reușești să trezești aceleași emoții, sentimente, senzații, stări de spirit...?

Cred că da. Am avut norocul să cunosc câțiva dintre primii mei cititori de diferite  naționalități: români, spanioli, polonezi și ucraineni, care mi-au mărturisit că se identifică cu ceea ce eu exprim în poemele mele. În plus, am primit mesaje asemănătoare și de la alți cititori, necunoscuți, iar acest fapt este foarte emoționant pentru mine.

La ce vârstă ți-ai descoperit pasiunea pentru poezie?

Cărțile au început să mă fascineze încă înainte de a ști să citesc.Chiar și acum îmi amintesc acea curiozitate arzătoare de a descifra tainele semnelor care se odihneau alături de imagini. Când am învățat să citesc, am descoperit cu uimire că literele aveau propriul lor ritual, cu ajutorul căruia eu puteam să călătoresc în  alte lumi, pline de magie și mister. Însă, cu timpul, am început să visez să-mi creez propriul meu ritual literar și, odată cu el, propria mea lume.
Cred că prima poezie am scris-o pe vremea când aveam unsprezece sau doisprezece ani, iar când le-am arătat-o fraților mei mai mari s-au amuzat foarte mult pe seama mea, întrebându-mă din ce carte veche am scos-o, dat fiind că poezia se asemăna foarte bine ca stil, cu stilul unui cunoscut poet român. După acest incident am păstrat pentru multă vreme secretul pasiunii  mele.

A avut vreo influență asupra modului tău de a scrie faptul că ai trăit sub dictatura regimului comunist?

Doar într-o oarecare măsură. Eu m-am născut intr-un sat înconjurat de dealuri, din nordul Transilvaniei, și aici nu se suferea prea mult din cauza regimului comunist. Părinții mei lucrau într-o fabrică și creșteau animale domestice, iar eu nu duceam lipsă de nimic. Aveam și o casă în câmp, într-un loc minunat, care mie mi se părea un tărâm de poveste, unde îmi lăsam imaginația să hoinărească.

Pentru cine scrii? Cui se adresează opera ta?

Scriu pentru că îmi place, scriu din pasiune. Scriu pentru toți cei cărora le place poezia , dar pentru că sunt o feministă, scriu în primul rând pentru femei, pentru acelea care încă mai trăiesc înlănțuite de prejudecățile unei societăți dominate de macism.

De ce ai ales titlul ”Dimensiuni”?

Pentru că sunt adepta teoriei relativității care nu se aplică doar în fizica cuantică, cred că toate lucrurile care ni se întâmplă în viață depind de percepția noastră asupra lor căpătând astfel dimensiunea pe care fiecare dintre noi vrea să le-o dea, din dorința de autodepășire, până când reușim să atingem adevărata dimensiune a spiritualității.

Care e proiectul tău actual?

În momentul de față lucrez la traducerea unei cărți de poezii din română în spaniolă, pregătesc cel de-al doilea volum de poezii și, desigur, am și alte proiecte literare în proză.

Elisabeta, ce gust au visele?
Pentru mine visele au gustul speranței, al libertărții și al fericirii.



Elisabeta Galben Botan: “Los libros empezaron a fascinarme aún antes de saber leer”

La poeta rumana ha publicado su primer libro en español


Elisabeta Galben Boțan se define como una persona corriente, que le cuesta hablar se sí misma.  Está enamorada de la vida y de la infinidad del mundo porque “quizás, soy algo más soñadora que otros”. Llegó a España en el año 2002 “para buscar  la Tierra Prometida”, sueño de  cualquier ciudadano que aguantó  el austero régimen post totalitario de Rumanía. Pero ahora, ella expresa con orgullo que tiene dos patrias.
Recientemente, Elisabeta publicó su primer libro de poesía en castellano, titulado “Dimensiones”. Ha ganado dos concursos literarios de lengua española lo que he ha empujado seguir escribiendo y publicar su propio libro. “Me di cuenta que no escribo solo para mí, que me gustaría brindar al mundo mis escritos”, manifiesta Elisabeta con timidez  Es madre de familia y también se dedica a la traducción de obras rumanas al español. Es una de las pocas afortunadas, victimas de la inmigración que han conseguido alcanzar su sueño y lo expresa mediante estos versos: “Exilio. Tentación de la Tierra Prometida. Salí caminando solo con unas franjas de historia…”.
Sus poesías hablan de amor, de naturaleza, de infancia, de búsquedas, de sueños…En casi toda la obra se encuentra el motivo del cerezo en flor. Este fenómeno es considerado un espectáculo hechicero de la naturaleza. Los poetas rumanos creen que la flor de cerezo simboliza la pureza, la felicidad y lo efímero.
Cuando se sumerge en el mundo de la poesía, Elisabeta se inspira en la vida misma, “con todas sus búsquedas y vivencias.”

Usted habla y escribe el castellano de la misma forma que su idioma materno. ¿Cuál es el secreto? ¿Cuántos años le ha llevado perfeccionarlo?

No hay ningún secreto, me gustan las cosas bien hechas. Aprendí hablar español, después de mi llegada a España, con la ayuda de unos libros de gramática y, de esta manera, no me pareció tan difícil. La comunicación es un elemento muy importante de la vida y por lo tanto creo que es imprescindible hablar el idioma del país donde uno vive. Por lo general, presto mucha atención a la comunicación con los demás y, en este caso, yo necesitaba expresarme y comunicarme con la gente de mi nuevo entorno, de la misma manera que lo hacía en mi lengua materna.

¿Logra transmitir lo mismo en castellano que en rumano? ¿Consigue despertar en los lectores los mismos efectos en cuanto a sentimientos, sensaciones, estados de ánimo...?

Creo que sí.  He tenido la suerte de conocer algunos de mis primeros lectores de nacionalidades diferentes: rumanos, españoles, polacos o ucranios que me han confesado que se identifican con lo que yo estoy expresando en mis poemas. Además, he recibido mensajes parecidos de otros lectores de mi libro, que yo no conozco personalmente, y todo esto me resulta muy emocionante.

¿Con qué edad descubrió su deseo de escribir poemas?

Los libros empezaron a fascinarme aun antes de saber leer. Todavía recuerdo ese ansioso deseo por descifrar los misterios que se escondían detrás de aquellos signos que posaban al lado de las imagines. Cuando aprendí a leer, descubrí que las letras tenían su propio ritual, que me trasladaba a otros mundos llenos de embrujo y misterio, hasta que empecé a soñar con crear mi propio ritual de letras y, con él, mi propio mundo.
Creo que el primer poema de verdad lo escribí cuando tenía unos once, doce años y al enseñárselo a mis hermanos mayores, se rieron mucho de mí, preguntándome de qué libro viejo lo había sacado, ya que el estilo de la poesía que escribí se parecía mucho al estilo de un poeta rumano muy conocido. Después de eso, guardé mucho tiempo el secreto de mi pasión.

¿Tuvo alguna influencia en su pluma los estragos del régimen comunista que sufrió su país?

Solo en alguna medida. Yo nací en un pueblo rodeado de colinas, del norte de Transilvania, tuve una infancia muy feliz, y allí no se sufría mucho por culpa del régimen comunista, mis padres trabajaban en una fábrica y crecían animales domésticos, no nos faltaba de nada, teníamos una casa en el campo, un lugar precioso que se parecía mucho a la tierra de los cuentos de hadas y donde yo daba rienda suelta a mi imaginación desbordante.

¿Para quién escribe? ¿A quiénes van dirigidas sus obras?

Escribo porque me gusta, es mi pasión escribir. Escribo para todos a los que les gusta la lectura y el ensueño, pero como soy una feminista escribo sobre todo para las mujeres, para aquellas que llevan encadenadas con el peso, las injusticias  y las consecuencias de los prejuicios machistas  desde hace siglos.

¿Por qué "Dimensiones"?

Porque soy adepta del principio que “todo es relativo” no se aplica sólo en la física cuántica  y,  por eso, creo que todas las cosas que nos pasan en la vida dependen de la percepción que tenemos sobre ellas y cobran la dimensión que cada uno de nosotros quiere darles, para superarnos y crecer como personas, hasta llegar a los cambios necesarios para alcanzar una dimensión espiritual.

¿Cuál es su proyecto actual?

Estoy  preparando mi segundo libro de poesía y también tengo otros proyectos literarios en prosa.

 Elisabeta, ¿a qué saben los sueños?

A mí me saben a compromiso, a superación y a felicidad.