domingo, 11 de febrero de 2018

”Eliberare” - ”Liberación” por Elisabeta Boțan

Elisabeta Boțan



Eliberare


Azi iubirea ta imi bântuie sufletul cu zvârcoliri muribunde, dar în căutarea ei haotică, niciodată nu va mai reuși să trezească în mine armonioasele acorduri ale fericirii și nici nu va mai putea isca durerea ce se oglindeste în lacrimile împietrite din inimă.
Azi, sufletul meu rămâne tăcut și închis, rezistand oricarei încercări venite din partea ta de a comunica cu el.
Azi, în sfârsit, am învățat să umplu spațiul acelei clipe când îmi doream cu ardoare să te văd, să te simt, să mă pierd în tine și să mă contopesc cu tine; clipa aceea care părea interminabilă,
am învățat să o umplu cu seninatate și pace.
Azi, în sfârșit am învățat să mă bucur de toată frumusețea lumii mele interioare fără acea dorință nebună de a te vedea și de a mă preocupa pentru tine.
Azi, în sfârșit, am învățat să mă iubesc și să mă respect pe mine însămi, dincolo de dorinta arzătoare de a-ți vedea chipul și privirea ce știe să vrăjească.
Azi, în sfârșit, mă simt liberă, fericită în singuratatea mea, când am evadat din lumea ta plină de meschinărie și neliniști.
Azi, în sfârșit, am reușit, să zâmbesc după atât de multă risipă de sentimente pe care tu le-ai călcat, fără milă, în picioare.
Azi, am hotărât că niciodată sufletul meu nu va mai călca pe cărările ce duc spre lumea ta.
Și, chiar dacă niciodată nu voi uita cât de mult te-am iubit, azi zborul meu se înalță dincolo de toate dimensiunile și semnificatiile lumii tale.
(Narațiunea face parte din antologia “Selección de Obras del II Premio Imprimátur de Relato Breve 2,0”, după ce a rămas finalistă la concursul cu același nume, organizat de Editorial Fundación Imprimátur, 2012.)


 
Portada de la antología que abarca el relato breve




Liberación

Hoy, tu amor recorre mi alma con convulsiones moribundas, pero, en su búsqueda caótica, ya no va a lograr más despertar en mí los armoniosos sonidos de la felicidad y, tampoco, podrá generar el dolor que se refleja en las lágrimas sin llorar, que se han petrificado en mi corazón.
Hoy, mi alma queda callada y cerrada resistiéndose a cualquier intento que viene de tu parte para comunicarte con ella.
Hoy, por fin, aprendí a llenar el espacio de aquel momento cuando deseaba locamente verte, sentirte, perderme en ti y trenzarme contigo; aquel instante que me parecía interminable, aprendí a llenarlo con el brillo de la serenidad y sabor a paz.
Hoy, por fin, aprendí a disfrutar de toda la belleza de mi mundo interior sin aquella necesidad de verte y saber de ti.
Hoy, por fin, aprendí a amarme y respetarme a mí misma, más allá del ardiente deseo de ver el color de tus ojos y sentir tu mirada que sabe embrujar.
Hoy, por fin me siento libre, feliz en mi soledad, cuando evadí de tu mundo lleno de mezquindad e inquietudes.
Hoy, por fin, me siento libre de ti y siento que puedo volar mi vuelo sin ti. 
Hoy, por fin, he vuelto a sonreír después de tanto derroche de sentimientos que tú, sin piedad, pisoteaste.
Hoy, he decidido que mi alma no volverá a pisar los senderos de tu mundo.
Aunque nunca olvidaré lo mucho que te amé, hoy mi vuelo se alza más allá de todas las dimensiones y de todos los significados de tu mundo.
(La narración es parte de la antología “Selección de Obras del II Premio Imprimátur de Relato Breve 2,0”, tras haber quedado finalista en el concurso organizado por la Editorial Fundación Imprimátur, 2012.)




martes, 9 de enero de 2018

”Toate suntem Diana Quer” - ”Todas somos Diana Quer” de Elisabeta Boțan

Foto tomada de El Mundo




Toate suntem Diana Quer

Și, de aici,
din același puț al morții
înălțăm glasul ca să ne facem auzite
în lumea ferocelui și atotputernicului bărbat:

- Mișel blestemat,
când voi trece pe stradă, 
uită-te în ochii mei, 
și ține seama, că și eu sunt fiica 
aceluiași dumnezeu nechibzuit ce te-a creat!


Foto tomada de El País




Todas somos Diana Quer



Y, desde aquí, 
del mismo pozo de la muerte 
alzamos nuestro grito para que nos escuchen
en el mundo del feroz y todopoderoso hombre:

- ¡ Maldito cobarde,
cuando yo pase por la calle,
mirame a los ojos,
y ten en cuenta, que yo también soy hija 
del mismo dios descabellado que te creó a ti! 





lunes, 11 de diciembre de 2017

”Cronică despre volumul de poezii ‘Egometría/Egometrie’ de Elisabeta Boțan scrisă de Jesús de Matías Batalla” - ” Reseña del poemario ‘Egometría/Egometrie’ de Elisabeta Boțan por Jesús de Matías Batalla”








 Cronică despre volumul de poezii‘Egometría/Egometrie’ de Elisabeta Boțan scrisă de Jesús de Matías Batalla





Precum pictorii cu penelurile lor, poeții desenează cu vorbe și versuri: vise, tablouri, coșmaruri, doruri, temeri, dorințe, critici, plângeri... Cu vers măsurat sau liber, poetul pătrunde în profunzimea ființei sale și zboară spre exterior pentru a înfățișa lumea sau pe el însuși, fie căutându-se, fie după ce mai întâi  s-a regăsit.

Este ceea ce a făcut traducătoarea și scriitoarea româncă Elisabeta Boțan în volumul său de poezii bilingv, româno-spaniol, ‘Egometría/Egometrie‘ (Editura Limes, 2016), în care cu o intensă subtilețe ne face să călătorim din ființa sa până la univers, de la iubire pănă la injustiția socială, din ”catedrala copilăriei”până la moartea provocată de fanatismul religios.

Viața este un drum în care toți oamenii suntem rătăcitori, condamnați să rătăcim, precum destinatarul versului ”ești condamnat să rătăcești printre cuvintele mele”. Printre cuvinte și tăcere, pentru că viața este compusă din amândouă. La fel și poezia. Arta din care poetul nu se poate dezrădăcina, ca și cum aceasta ar fi patria sa, ancora care îl ține legat de viață și de moarte.

Boțan o spune într-un mod clar și hotărât într-unul din primele poemele ale cărții ‘Egometría/Egometrie‘: ”Poezia este unicul nostru teritoriu/Dincolo de el nu existăm.”, în soarta unui destin hotărât deja de scriitor, poetul, nu găsește scăpare. Cine este poetul,? Cel care trăiește și moare între versuri.

Cu siguranță, autoarea se desenează în acest volum de versuri. Dar e posibil să se portretizeze pe ea însăși sau o altă ființă umană prin versuri? Ce formă are desenul unei persoane, dacă ținem seama că nu suntem doar trup și carne, ci și rațiune, gândire?

Cu certitudine, desenul metaforei, fără de care scriitorii și poeții ar fi pierduți. Metaforele ce fac ca o persoană să fie nevoită a rătăci prin ea însăși, așa cum relatează autoarea, obligată de cineva care îi oferă ”o hartă stelară de contrabandă”.

‘Egometría/Egometrie‘ este o călătorie introspectivă a autoarei, ce cântă iubirii, vieții, morții, familiei și universului. De asemenea, le cântă, lui Dumnezeu și păcătoșilor, înșelărilor, imfamiei și Vestalelor. Își înalță vocea, uneori caldă,  dar cu forță, sonoră și puternică alteori, împotriva înjustițiilor.

Împotriva înjustiției ce se petrece în Kabul, și a celei ce face ca o fetiță de etnie romă să se sinucidă pentru că nu a fost lăsată să studieze. Cântul împotriva injustiției, necesară pentru mulți în poezie, cuprinde întinderea acestei lucrări poetice scrisă în cele două limbi pe care autoarea le stăpânește, ce arată similitudinea lor prin influența comună din latină.

Cititorul care are norocul să citească‘Egometría/Egometrie‘ va auzi în interiorul său vocea matură a poetei, va călători cu ea prin paradoxurile și antagonismele existenței umane, într-un magnific volum de poezii, o mostră din arta poeziei, printre cicatricile vieții și se va reîntoarce la ”catedrala copilăriei”.


Dacă acest fapt este posibil, dacă nu am pierdut tot ceea ce ne-a rămas de copil în măsura în care viața ne lovește cu abise și cu fiecare dată de apropierea realității morții. Poate că e o dorință sau, poate, o speranță. Poate, realitatea spiralei este viața.



Jesús de Matías Batalla y Elisabeta Boțan
                              en la presentación del libro Egometría/Egometrie‘
de la Biblioteca Municipal Cardenal Cisneros 
de Alcalá de Henares






Reseña del poemario ‘Egometría/Egometrie’ de ElisabetaBoțan por Jesús de Matías Batalla

Los poetas dibujan con las palabras y sus versos, igual que los pintores con sus pinceles, sueños, retratos, pesadillas, anhelos, temores, deseos, críticas, denuncias… Con verso libre o medido, el poeta se introduce en lo más profundo de su ser para volar hacia al exterior y retratar el mundo y a sí mismo. Buscándose o habiéndose encontrado previamente.

Esto es lo que ha hecho la escritora y traductora rumana Elisabeta Boțan en su poemario bilingüe rumano-español ‘Egometría/Egometrie‘ (Limes, 2016), en el que con una poderosa sutileza nos hace viajar desde su ser hasta el universo, desde el amor hasta la injusticia social, desde ”la catedral de la infancia” hasta la muerte provocada por el fanatismo religioso.

La vida es un camino en el que todos los humanos somos errantes, condenados, como el receptor del verso “estás condenado a vagar entre mis palabras“, a vagar. Entre palabras y entre silencios, porque de ambos está compuesta la vida. Y la poesía. Un arte del que el poeta no puede desarraigarse, como si fuera su patria, el ancla que lo mantiene atado a la vida y a la muerte.

Boțan lo manifiesta de forma clara y rotunda en uno de los primeros poemas de ‘Egometría/Egometrie‘: “La poesía es nuestro único territorio / Más allá de él no existimos“, en una suerte de destino ya escrito y del que el escritor, el poeta, no puede escapar: quien es poeta, vive y muere entre versos.

Con versos precisamente la autora se dibuja en este poemario. ¿Pero es posible retratarse a sí misma o a un ser humano con versos? ¿Qué forma tiene el dibujo de una persona, si nos atenemos a que no somos únicamente cuerpo, carne, sino también mente, pensamiento?

El dibujo, seguramente, de la metáfora, sin la cual los escritores y los poetas estarían perdidos. Metáforas que hacen que una persona tenga que errar en el interior de sí misma, como relata la escritora, obligada por quien le ofrece “un mapa estelar de contrabando”.

‘Egometría/Egometrie‘ es un viaje introspectivo de la autora, que le canta al amor, a la vida, a la muerte, al universo, a su familia. Pero también a los pecadores y a Dios, a los engaños, a la infamia y a las Vestales. Y alza su voz, cálida en unas ocasiones, pero fuerte, robusta y poderosa en otras, contra las injusticias.

A las injusticias que suceden en Kabul, pero también las que provocan que una niña gitana se suicide porque no la dejan estudiar. El canto contra las injusticias, necesarios para muchos en la poesía, abarca la amplitud de esta obra poética escrita en los dos idiomas que domina su autora, que muestran sus semejanzas por su antepasado latino común.

El lector que tenga la suerte de leer ‘Egometría/Egometrie‘ escuchará en su interior la voz madura de la poeta, viajará con ella por las paradojas y antagonismos de la existencias humana, por un magnífico poemario, muestra del arte de la poesía, por las cicatrices de la vida. Y retornará a la ”catedral de la infancia”.

Si es que es posible que eso ocurra, si no perdemos todo lo que nos quedaba de niños a medida que la vida nos golpea con abismos y la cada vez más próxima realidad de la muerte. Tal vez es un anhelo, una esperanza. Tal vez, la realidad de la espiral que es la vida.



miércoles, 29 de noviembre de 2017

"La revista LITERADURA, año II,nr.6" - "Revista LITERADURA, anul II, nr. 6"

-- La revista trimestral rumana LITERADURA,  año II,nr.6, publica en sus páginas un par de textos de mi autoría y una selección de poemas de Francisco José Martínez Morán que he traducido a rumano. 
DESCARGAR REVISTA
-- Revista trimestrială românească LITERADURA, anul II, nr. 6 publică în paginile sale două texte semnate de mine și o selecție de poeme de Francisco José Martínez Morán pe care le-am tradus de curând în română.
DESCARCĂ REVISTA








miércoles, 22 de noviembre de 2017

Onda Plana Santa Cruz,12.11.17 El sueño de la espiga

-- Duminică, 12 noiembrie a.c. am avut plăcerea să fiu invitată în direct la Radio Onda Plana Santa Cruz, la programul ”Visul spicului”, cu tema Femei Poete ale Lumii unde, de asemenea, citesc unul dintre poemele pe care i le-am tradus poetei Niculina Oprea .
-- El domingo 12 de noviembre a.c. tuve el placer de ser invitada en directo en la Radio el programa "El sueño de la espiga", con el tema Mujeres Poetas del Mundo donde también leo uno de los poemas que traduje de la rumana Niculina Oprea .