”El día del padre"-"Ziua tatălui" de Elisabeta Boțan





El día del padre

Desde una lejanía tan distorsionada, apenas percibida, hay un rayo de recuerdo que penetra el alba del día sobre el último parpadeo de la noche cansada. Y sobre toda la inmensidad del mundo ese rayo busca un agujero de mi alma para anidarse en ella.
Al alzar la mirada sobre la rutina que llena los días me sentí inundada de tiernos recuerdos de la infancia.
Desde el otro mundo este rayo te trae de vuelta a mí, envuelto de recuerdos felices, más vivo que nunca, tan vivo que siento la luz de tu sonrisa y bajo tu mirada de la otra dimensión vuelvo a ser otra vez niña.
Me dejo guiada, cogida de tu fuerte mano que me lleva por los campos de mi infancia, oigo tu voz que me traslada al otro mundo, de las hadas, y, aunque me sé de memoria este cuento, sé que tu cada vez, le añades algo nuevo para cautivarme… Tus manos juegan al escondite con tu espalda y cuando se me muestran tienen las flores que tanto me gustan, o quizás me traes miel, o frutas u otras sorpresas, siempre acompañadas de tu sonrisa y tus abrazos, y, cada sorpresa tiene su propia historia que tú me la vas contando...
El desfile de los recuerdos sigue llenando espacios abiertos en mi alma y los ojos desencadenan olas de lágrimas, mientras el rayo que te trajo hasta mi se va, borrando tu dulce presencia.
Un golpe inesperado de relámpago deja mi alma a la intemperie de la nostalgia.



Ziua tatălui


Dintr-o depărtare atât de distorsionată, abia simțită, o rază de amintire pătrunde prin zorii zilei peste clipirea somnoroasă a nopții. Și, peste imensitatea lumii, această rază caută o fisură în sufletul meu, pentru a se cuibări în el.
Îmi înalț privirea peste rutina care umple zilele și mă simt inundată de amintiri duioase ale copilăriei. Această rază mi te-a adus înapoi dintr-o altă lume, învăluit de amintiri fericite, mai viu ca niciodată, atât de viu încât simt lumina zâmbetului tău și, sub privirea ta din altă dimensiune, redevin fetița de odinioară.
Prinsă de mâna ta puternică, mă las condusă spre câmpiile copilăriei mele, aud glasul tău care mă poartă pe tărâmul zânelor și, chiar dacă știu pe de rost povestea, știu că de fiecare dată, tu îi adaugi ceva nou pentru a mă captiva… Mâinile tale se joacă de-ascunselea în spatele tău, iar când mi se arată sunt pline de florile care îmi plac atât de mult, sau poate îmi aduci miere, sau fructe, sau alte surprize, mereu însoțite de zâmbetul și îmbrățișările tale, și, fiecare surpriză are o istorie proprie pe care tu mi-o împărtășești de fiecare dată…
Înșiruirea amintirilor continuă să umple spațiile goale din sufletul meu, iar ochii se dezlănțuie în valuri de lacrimi, în timp ce raza care mi te-a adus dispare ducând cu ea dulcea ta prezență.
Un fulger neașteptat îmi lasă sufletul descoperit în fața intemperiei dorului.




Comentarios

Entradas populares