sábado, 15 de agosto de 2015

PUBLICAȚII - PUBLICACIONES, revista CAFENEAUA LITERARĂ, 8/151, 2015




--Revista culturală CAFENEAUA LITERARĂ, revistă lunară membră ARPE și APLER, numărul 8/151, august, 2015, anul XII, găzduiește în paginile sale câteva poeme scrise de mine (pagina 25). Revista se publică de asemenea și pe suport de hârtie.
Elisabeta Boțan corespondent din Spania

Cafeneaua Literară









--La revista cultural rumana CAFENEAUA LITERARĂ número 8/151, agosto, 2015, Año XII, revista mensual miembro ARPE y APLER aloja en sus páginas algunos de mis poemas (página 25).
  (La revista se publica también en soporte de papel).
Elisabeta Boțan corresponsal desde España.
Cafeneaua Literară




Imagen recogida de la red






EGOMETRIE

Pașii îmi îngenunchează de atâta rătăcit prin propria mea geometrie

-labirintul acesta pietros de cicatrici fosilizate-
 îmi rănesc atât de tare atingerile cu colțurile lor ascuțite
 nu mai știu de unde începe ființa mea în acest abis 
de căutări...
Drumul tumultuos se luminează când capătă forma spiralei și
zborul se reînnoadă ca să se înalțe prin cuvânt.



EGOMETRÍA

Mis pasos se arrodillan de tanto errar por mi propia geometría 
-por este laberinto pedregoso con cicatrices fosilizadas-
sus agudas esquinas tan fuerte me hieren los roces
que ya no sé por donde empieza mi ser en este abismo 
de búsquedas...
El camino tumultuoso se aclara cuando cobra forma de espiral y 
el vuelo se reanuda para alzarse a traves de la palabra.




Foto arhiva personală





DIN OFICIU


Eu trăiesc în poezie, 
uneori ies ca să privesc lumea.


DE OFICIO


Yo vivo en la poesía, 
salgo de vez en cuando a mirar al mundo. 



Imagen recogida de la red





ECOURI


Îți ascult tăcerile
-din nopțile tale de insomnii-
se rostogolesc prin căderea stelelor
cu teamă ca să nu le atingă lumina.
În timp ce tu îți faci turnuri și ziduri
din lumi care nu există.
Și invoci ploile ca să îți redea curcubeul
zilelor care nu au fost însemnate în calendar.


Îți ascult tăcerile
-din zilele acelea care nu au avut nici un cer-
se plâng că le lipsec cuvintele
care ar fi putut să-mi țeasă poemul.
În timp ce tu culegi fulgi de păpădie
ca să le furi iluzia și zborul
și îi pironești pe o dorință neîmplinită.
Apoi invoci uitarea
zilelor care ar fi putut să fie.

Îți ascult tăcerile
-de-a lungul unei clipe-
și e atâta chin în ele
că timpul a renunțat să o mai măsoare
de teamă ca nu cumva să le frângă.
Îți ascult tăcerile încăpățânate 
cum se rostologesc pe făgașul lacrimilor.



ECOS 


Escucho tus silencios
-desde tus noches de insomnios-
como ruedan en la caída de las estrellas
con temor a que no les roce la luz.
Mientras tú haces torres y muros
de mundos que no existen.
E invocas las lluvias que te devuelva el arco iris
de los días que no han sido señalados en el calendario.


Escucho tus silencios
-desde aquellos días que no han tenido ningún cielo-
Se lamentan por la falta de las palabras
que hubiesen podido tejer mi poema.
Mientras tú recoges vilanos
y les robas la ilusión y el vuelo
para clavarlos en un deseo sin cumplir.
Luego invocas la desmemoria
de los días que habrían podido existir.

Escucho tus silencios
-a lo largo de un instante-
y hay tanta pena en ellos
que el tiempo rehúsa medirlo
por temor a no romperlos.
Escucho tus tozudos silencios
como ruedan por el cauce de las lagrimas.
(18.05.2015)

Imagen recogida de la red

SFINX

Ai venit ca o hieratică fantasmă 
-înveșmântat în reverențe, ceremonie și deliruri-
când înserarea își aduna echilibrul
în tremurătoare coarde de vioară.

Pășeai atât de solemn pe lumină de stele 
-într-o rătăcire pe harta stelară.-
Pierdută în gânduri eram țesându-mi 
zestrea cu simetrii de tăceri.

Nici măcar nu m-ai privit în ochi
-ai venit doar ca să-mi măsori răzvrătirea-
ca să mă înlănțui cu tăcerea-ți suverană
Să iei cu tine timpul păsărilor
și să încaleci pe spinarea zborului 
înapoi la regatul tău guvernat de absențe.





ESFINGE

Como un fantasma hierático llegaste 
-vestido de reverencias, ceremonia y delirios-
cuando la tarde guardaba su equilibrio
entre temblorosas cuerdas de violín.

Caminabas tan solemne sobre luz de estrellas
-en un descamino del mapa estelar.-
Perdida estaba tejiendo mi dote 
con simetrías de silencios.

Ni siquiera me miraste a los ojos
-viniste solo a medir  mi rebeldía-
encadenarme a tu soberana mudez, 
Llevarte el tiempo de los pájaros
y montar al lomo de su vuelo
de vuelta a tu reino gobernado por las ausencias.

Imagen de la Wikipedia



VÂNZĂTORUL DE HOLOGRAME 


Mereu călătoreai
cu cufărul tău plin de miraje
pentru a picta peisajele după pofta ta.



Mai seducător decât un vis,
- te-ai apropiat ca o legănare-
poleit cu înțelepciune și simțire,
cu mișcări diafane.


Ziceai că ești fiul unui dumnezeu!
Dar nu te-am crezut atunci.



Mi-a trebuit multă vreme
ca să-mi dau seama
că erai fiul lui Loki.



EL VENDEDOR DE HOLOGRAMAS

Siempre viajabas
con tu cofre repleto de espejismos
para pintar a tu antojo los paisajes.

Más seductor que un sueño,
- te acercaste como como un arrullo-
esplendoroso de sabiduría y sentir,
con diáfanos movimientos.

¡Decías que eras el hijo de un dios!
Pero entonces no te creía.

Tardé mucho tiempo 
en darme cuenta
que eras el hijo de Loki.
(10.05.2015)

2 comentarios:

Daniel J. Montoly dijo...

Querida colega Elisabeta:
Leyendo esta excelente muestra de poemas tuyos he disfrutado celebrando el silencio que existe entre tus versos y el festejo de lo bello que la palabra, como palabra, atesora en sus espacios. Admiro como cultivas la poesía desde la perspectiva de la poesía como un arte y no como juego de tapar agujeros en las nubes.


“Se lamentan por la falta de las palabras
que hubiesen podido tejer mi poema.”

Mis felicitaciones y admiración.
Daniel

Elisabeta Botan dijo...

Muchas gracias, Daniel, por la lectura de mis poemas y por tan alabadoras palabras. La admiración, el cariño y la amistad son recíprocos. Un gran abrazo (virtual).