”Elisabeta Botan, escritora y traductora, presenta su poemario Egometría” - ”Elisabeta Boțan, scriitoare și traducătoare, prezintă al doilea volum de poezie al său” por Gregorio Muelas
 |
|
Doctorado en el Departamento de Historia Contemporánea de la Universidad de Valencia, escritor y crítico literario y cinematográfico. Escribe en MUNDIARIO.
|
-- ”Elisabeta Botan, escritora y traductora, presenta su poemario Egometría” por Gregorio Muelas
en
 |
Egometría/ Egometrie
Elisabeta Boțan
Limes, 2016
Egometría/ Egometrie es el segundo poemario
publicado por la escritora y traductora rumana Elisabeta Botan, una edición
bilingüe rumano-español que demuestra la madurez expresiva alcanzada por la
autora afincada en Alcalá de Henares, un trabajo integrado por setenta y cinco composiciones,
en su mayoría breves.
Publicado por Limes Arca, el poemario se
inicia con un prólogo de Daniel Montoly, que da cuenta de la vertiente
existencial de la poesía de Elisabeta Botan, que se autodefine en la apertura
del libro: “Yo soy aquella que arde en la hoguera de la palabra”. En
efecto, la poeta sabe que la palabra es fuego que revivifica, de sus cenizas se
erige el lenguaje.
En el poema inaugural que da título al
libro, la autora define su geometría como “laberinto de cicatrices fosilizadas”.
En la búsqueda de su ser se afanan estos poemas, de nuevo el verso libre es la
forma elegida para expresar sus inquietudes y afirma que “la poesía es
nuestro único territorio/ más allá de él no existimos” (“La quintaesencia
del amor”).
Elisabeta Botan hace de la palabra
principio y fin de su existencia, por ella describe el mundo como “Tierra de
letras”, y en ella encuentra cobijo cuando el ser amado se encuentra ausente.
Las palabras son la prolongación de su ser y del ser que ama.
La poesía de Elisabeta Botan no está
exenta de romanticismo, pues a su marido dedica varios poemas (“Me duermo en
tus brazos/ y me despierto en los versos del más bello de los poemas.”); y
de ternura, como en “Poema para Bianca”:
“Me
abrazas, niña, con tu vuelo
del color de un
brillante polvo,
y nos escapamos por el
cielo
de tus dibujos
hasta los manantiales de
la metáfora.”
Pero también encontramos composiciones
donde el desengaño y la pesadumbre se adueñan del verso en un discurso
metapoético donde de nuevo la palabra, el poema y sus límites, establecen un
marco ilusorio en forma de espejismo.
En el orden interno que organiza el
poemario por secciones temáticas, destaca la que dedica a la memoria del padre,
“Ocaso” e “Irremediable” tratan de exorcizar la pérdida a través de la palabra,
pues ni siquiera los recuerdos “heridos y descoloridos de tiempo” le
dejan volver a él.
Pero también hay lugar para la crítica
social, así en “Szomna” denuncia el caso de una niña de etnia gitana que se
suicidó porque su familia no la dejaba estudiar, y en “Je suis Fakhunda”, el
asesinato en público de una joven afgana en Kabul.
La poesía es la materia sobre la que
Elisabeta Botan vehicula todo el libro, versos, palabras, letras, con el deseo
de evadirse de la retórica para hallar la esencia del poema, por eso su verso
se adelgaza, así los poemas “La hija de Izmón”, “Azar” y “A mi buen amigo”
adoptan la forma de cascada.
Siempre el poema es el punto de partida,
y de llegada, donde unas veces se identifica con el alma y otras se vuelve
anhelo que le impele a escribir un “mapa de palabras” para salvarse de la
muerte, de la nada.
-- ”Elisabeta Boțan, scriitoare și traducătoare, prezintă al doilea volum de poezie al său” de Gregorio Muelas
Articolul publicat de Gregorio Muelas în limba spaniolă se poate citi în
sau în
”Elisabeta Boțan, scriitoare și traducătoare, prezintă al doilea volum de poezie al său” de Gregorio Muelas
Egometrie este al doilea volum de poezii publicat de Elisabeta Boțan, o ediție bilingvă română-spaniolă care demostrează maturitatea expresivă la care a ajuns autoarea ce trăiește în Alcalá de Henares, o lucrare ce cuprinde șaptezeci și cinci de scrieri, majoritatea fiind scurte.
Publicat de Editura Limes, Colecția ARCA, volumul începe cu un prolog scris de Daniel Montoly, care expune versantul existențial al poeziei scrise de Elisabeta Boțan, ce se autodefinește în deschiderea cărții: ”Eu sunt cea care arde pe rugul cuvântului”. În efect, poeta știe asta, cuvântul este un foc ce renaște, din cenușile sale se înalță limbajul.
În poemul inaugural ce dă titlu cărții, autoarea își definește geometria ca ”labirint de cicatrici fosilizate”. Aceste poeme sunt scrise în căutarea ființei sale, versul liber este ales din nou pentru a-și exprima frământările și afirmă că:”poezia e singurul nostru teritoriu/dincolo de el nu existăm” (”Chintesența iubirii”).
Elisabeta Boțan face din cuvânt începutul și sfârșitul existenței sale, prin el descrie lumea ca ” Tărâm de litere”, în el își găsește adăpost când îi lipsește ființa iubită. Cuvintele sunt prelungirea ființei sale și a ființei pe care o iubește.
Poeziei Elisabetei Boțan nu-i lipsește nici romantismul, și îi dedică soțului său mai multe poeme (”Adorm în brațele tale /și mă trezesc în cel mai frumos poem”); și nici duioșia, ca în ”Poem pentru Bianca”:
”Mă cuprinzi, copilă, în zborul tău
de culoarea prafului strălucitor,
și ne pierdem pe cerul
din desenele tale
până la izvoarele metaforei”.
Însă întâlnim, de asemenea, compoziții unde înșelăciunea și tristețea se fac stăpânii versului într-un discurs metapoetic unde cuvântul, din nou, poemul și limitele sale, stabilesc un tablou iluzoriu în formă de miraj.
În ordinea internă ce formează volumul de poezii pe secțiuni tematice, iese în evidență poemul pe care îl dedică memoriei tatălui său ”Apus” și ”Iremediabil” care încearcă să exorcizeze pierderea prin intermediul cuvântului, pentru că nici măcar amintirile ”rănite și decolorate de timp” nu o mai lasă să se întoarcă la el.
Dar își găsește loc și critica socială, așa ca în ”Szomna” unde denunță cazul unei fetițe de etnie romă care s-a sinucis pentru că familia sa nu a lăsat-o să studieze, și în ”Je suis Farkhunda”, asasinatul public în Kabul al unei tinere afgane.
Poezia este materia pe care Elisabeta Boțan vehiculează întreaga carte, versuri, cuvinte, litere, cu dorința de a evada din retorică pentru a ajunge la esența poemului, și, de aceea, versul său se subțiază, astfel că poemele ”Fiica lui Idmon”, ”Hazard” și ”Bunului meu prieten”adoptă o formă de cascadă.
Poemul este punctul de pornire și de sosire, unde uneori se identifică cu sufletul, iar alteori, se transformă în năzuința care o împinge să scrie ”hartă de cuvinte” pentru a se salva de la moarte, de la neant.
Comentarios
Publicar un comentario