”Fuga” — ”La huida”de Elisabeta Boțan

Fuga


În urma pașilor mei,
lumile învăluite cu umbre de zei și de monștri.

Strălucirea părului meu,
rămâne ascunsă la rădăcina cedrului,
ca să nu mă urmărească fluturii nopții.

Rănile mele, îngrămădite,
în cufărul de foc al timpului.

Am pornit singură,
să descâlcesc cărările pustiului.

Mi-am inventariat temerile,
și știu, că îmi ajung cât să-mi răscumpăr curajul...


Ochii mei nu mai știu să privească în urmă.

Pământul îmi arde urmele pașilor.

Mușc cu râvnă drumul, îmi beau căderile
Și mă transform în vânt, în fulger și în nor.



La huida   

Tras las huellas de mis pasos,

los mundos vestidos con sombras de dioses y monstruos.

El brillo de mi cabello,

queda oculto a la raíz del cedro.

Qué no me persigan las mariposas de la noche.

Mis heridas amontonadas,

en el cofre de fuego del tiempo.

He partido sola a desenredar los senderos del desierto.

He inventariado mis temores,

y sé, me llegan como para rescatar mi valentía…

Mis ojos ya no saben mirar hacia atrás.

La tierra arde las huellas de mis pasos.

Muerdo con ansia el camino, bebo mis caídas

Y me vuelvo viento, fulgor y nube.