”Niște însemnări pentru Elisabeta Boțan” - ”Unas notas para Elisabeta Boțan”
Ceea ce îmi place cel mai mult la poezia Elisabetei Boțan este în primul rând, capacitatea de condensare. Ne aflăm în fața unui volum de poezii în care cuvintele au reușit să se reducă la o exprimare minimă pentru a spune foarte multe lucruri dintr-o singură lovitură. O lovitură ce reunește în același timp caracteristici diferite și complexe care, la început pot părea paradoxale, însă ea le face într-un mod simplu și elegant. Lovitura sa, sigură și subtilă e ca zborul unei păsări de mare anvergură. Nimeni și nimic nu poate să-i oprească pasul și mișcarea. Așa este forța înnăscută a Elisabetei Boțan, capabilă să se ridice de la pământ (lumescul, conflictul, ceea ce e observat, motivul care originează creația poetică) și ridicarea corpului păsării (cuvintele care dau formă și transformă) și o menține în aer (lumea poetică în care totul poate conține un alt înțeles, foarte diferit de ceea ce s-a crezut că se percepe într-o primă lectură sau o primă impresie).
Strâns legat de ceea ce s-a expus în paragraful anterior, este limbajul său predominant vizual. Nimeni nu scapă de ținta imaginii sale, care prin intermediul cuvântului are posibilitatea de a expune întregul său potențial în planul îndepărtat psihic și emoțional al cititorului, pentru că poezia sa este sigură de ea însăși. În ea nu există urme de îndoială sau șovăiri. Poeta știe foarte bine ce vrea și cum se poate obține prin culori, peisaje, momente, în definitiv, prin intermediul unui decor ce nu funcționează așa cum este pentru că interactuează cu scriitoarea și se transformă într-o parte esențială a filozofiei sale interioare și al dialogului său cu lumea.
Lipsită de complexe în ceea ce privește varietatatea temelor tratate - care sunt acelea care îi atrag atenția sau o interesează cu adevărat-, traversează peisaje și timpuri din trecut cu o ușoară nuanță de nostalgie, dar niciodată nu se lasă învinsă. Nu explorează. Ne arată ceea ce ea a explorat deja în mod exhaustiv, cu un curaj care, în plus, se evidențiază și în alte planuri: nu își permite să cadă în convenționalisme de modă, dar nici nu evită ceea ce poate rupe restul societății de linia pe care ea ca poetă, a trasat-o printr-o învățare autodidactă continuă, cu o precizie de chirurg față de cel mai prețios tezaur al său, care nu este altul decât acela de a se menține fidelă ei însăși în fiecare clipă, până la originalul joc de cuvinte care dă numele noului său volum de poezii.
Traducerea în limba română de Elisabeta Boțan
Traducerea în limba română de Elisabeta Boțan
Unas
notas para Elisabeta Botan
por Olga Becerra
Lo
que más me gusta de la poesía de Elisabeta Boțan es en primer lugar, la
capacidad de condensación. Nos encontramos ante un poemario en el que las
palabras han conseguido reducirse a la mínima expresión para decir muchísimas
cosas de un solo golpe. Un golpe que
reúne en un mismo tiempo variadas y complejas características que, en principio
pueden parecer paradójicas, pero que en ella se dan de una manera sencilla y
elegante. Su golpe, certero y sutil es como el vuelo de un ave de gran
envergadura. Nada ni nadie puede detener la puesta en marcha ni el movimiento.
Así es la fuerza innata de Elisabeta Boțan, capaz de elevarse desde la tierra (lo
mundano, el conflicto, lo observado, el motivo que da origen a la creación
poética) y elevar el cuerpo del ave (las palabras moldeadoras y
transformadoras) y mantenerlo en el aire (el mundo poético en el que todo puede
contener otro sentido, muy diferente al que creyó percibirse en una primera
lectura o una primera impresión).
Muy
ligado a lo expuesto en el párrafo anterior, es su
lenguaje predominantemente visual. Nadie se sustrae al acierto de su imagen,
que a través de la palabra tiene la posibilidad de liberar su pleno potencial
en el trasfondo psíquico y emocional del lector, porque su poesía es una poesía
segura de sí misma. No hay en ella asomo de dudas o de titubeos. La poeta sabe
muy bien lo que quiere y cómo conseguirlo a través de colores, paisajes,
momentos, en definitiva a través de un decorado que no ejerce como tal porque
interactúa con la escritora y se convierte en parte esencial de su filosofía
interior y de su diálogo con el mundo.
Exenta
también de complejos en cuanto a la variedad de los temas tratados -que son
aquellos que llaman su atención o verdaderamente le interesan-, atraviesa
paisajes y tiempos pasados con algún matiz de nostalgia, nunca de derrota. No
explora. Nos muestra lo que ella ya ha explorado exhaustivamente, con una
valentía que se pone de manifiesto además, en otros planos: ni se permite caer
en los convencionalismos de moda, ni evita aquello que pueda desligar al resto
de la sociedad de la línea que como poeta, ha trazado en su continuo apprendizaje autodidacta, ha trazado con una precisión de
cirujano con respecto a su más precioso tesoro, que no es otro que él de
mantenerse fiel a sí misma en todo momento, hasta en el original juego de
palabras que da nombre a su nuevo poemario.
Traducido al rumano por Elisabeta Boțan
Comentarios
Publicar un comentario