martes, 31 de mayo de 2016

”Niște însemnări pentru Elisabeta Boțan” - ”Unas notas para Elisabeta Boțan”





Niște însemnări pentru Elisabeta Boțan

de Olga Becerra


Ceea ce îmi place cel mai mult la poezia Elisabetei Boțan este în primul rând, capacitatea de condensare. Ne aflăm în fața unui volum de poezii în care cuvintele au reușit să se reducă la o exprimare minimă pentru a spune foarte multe lucruri dintr-o singură lovitură. O lovitură ce reunește în același timp caracteristici diferite și complexe care, la început pot părea paradoxale, însă ea le face într-un mod simplu și elegant. Lovitura sa, sigură și subtilă e ca zborul unei păsări de mare anvergură. Nimeni și nimic nu poate să-i oprească pasul și mișcarea. Așa este forța înnăscută a Elisabetei Boțan, capabilă să se ridice de la pământ (lumescul, conflictul, ceea ce e observat, motivul care originează creația poetică) și ridicarea corpului păsării (cuvintele care dau formă și transformă) și o menține în aer (lumea poetică în care totul poate conține un alt înțeles, foarte diferit de ceea ce s-a crezut că se percepe într-o primă lectură sau o primă impresie).

Strâns legat de ceea ce s-a expus în paragraful anterior, este limbajul său predominant vizual. Nimeni nu scapă de ținta imaginii sale, care prin intermediul cuvântului are posibilitatea de a expune întregul său potențial în planul îndepărtat psihic și emoțional al cititorului, pentru că poezia sa este sigură de ea însăși. În ea nu există urme de îndoială sau șovăiri.  Poeta știe foarte bine ce vrea și cum se poate obține prin culori, peisaje, momente, în definitiv, prin intermediul unui decor ce nu funcționează așa cum este pentru că interactuează cu scriitoarea și se transformă într-o parte esențială a filozofiei sale  interioare și al dialogului său cu lumea. 

Lipsită de complexe în ceea ce privește varietatatea temelor tratate - care sunt acelea care îi atrag atenția sau o interesează cu adevărat-, traversează peisaje și timpuri din trecut cu o ușoară nuanță de nostalgie, dar niciodată nu se lasă învinsă. Nu explorează. Ne arată ceea ce ea a explorat deja în mod exhaustiv, cu un curaj care, în plus, se evidențiază și în alte planuri: nu își permite să cadă în convenționalisme de modă, dar nici nu evită ceea ce poate rupe restul societății de linia pe care ea ca poetă, a trasat-o  printr-o învățare autodidactă continuă, cu o precizie de chirurg față de cel mai prețios tezaur al său, care nu este altul decât acela de a se menține fidelă ei însăși în fiecare clipă, până la originalul joc de cuvinte care dă numele noului său volum de poezii.
 Traducerea în limba română de  Elisabeta Boțan


Unas notas para Elisabeta Botan

Lo que más me gusta de la poesía de Elisabeta Boțan es en primer lugar, la capacidad de condensación. Nos encontramos ante un poemario en el que las palabras han conseguido reducirse a la mínima expresión para decir muchísimas cosas de un solo golpe.  Un golpe que reúne en un mismo tiempo variadas y complejas características que, en principio pueden parecer paradójicas, pero que en ella se dan de una manera sencilla y elegante. Su golpe, certero y sutil es como el vuelo de un ave de gran envergadura. Nada ni nadie puede detener la puesta en marcha ni el movimiento. Así es la fuerza innata de Elisabeta Boțan, capaz de elevarse desde la tierra (lo mundano, el conflicto, lo observado, el motivo que da origen a la creación poética) y elevar el cuerpo del ave (las palabras moldeadoras y transformadoras) y mantenerlo en el aire (el mundo poético en el que todo puede contener otro sentido, muy diferente al que creyó percibirse en una primera lectura o una primera impresión).

Muy ligado a lo expuesto en el párrafo anterior, es su lenguaje predominantemente visual. Nadie se sustrae al acierto de su imagen, que a través de la palabra tiene la posibilidad de liberar su pleno potencial en el trasfondo psíquico y emocional del lector, porque su poesía es una poesía segura de sí misma. No hay en ella asomo de dudas o de titubeos. La poeta sabe muy bien lo que quiere y cómo conseguirlo a través de colores, paisajes, momentos, en definitiva a través de un decorado que no ejerce como tal porque interactúa con la escritora y se convierte en parte esencial de su filosofía interior y de su diálogo con el mundo.


Exenta también de complejos en cuanto a la variedad de los temas tratados -que son aquellos que llaman su atención o verdaderamente le interesan-, atraviesa paisajes y tiempos pasados con algún matiz de nostalgia, nunca de derrota. No explora. Nos muestra lo que ella ya ha explorado exhaustivamente, con una valentía que se pone de manifiesto además, en otros planos: ni se permite caer en los convencionalismos de moda, ni evita aquello que pueda desligar al resto de la sociedad de la línea que como poeta, ha trazado en su continuo apprendizaje autodidacta, ha trazado con una precisión de cirujano con respecto a su más precioso tesoro, que no es otro que él de mantenerse fiel a sí misma en todo momento, hasta en el original juego de palabras que da nombre a su nuevo poemario.
Traducido al rumano por  Elisabeta Boțan









No hay comentarios: