"Prologul cărții EGOMETRIE de Elisabeta Boțan" - "El prólogo del libro EGOMETRÍA de Elisabeta Boțan " por Daniel Montoly
PROLOG
Mă cuibăresc între cuvintele tale
Este o mare plăcere
pentru mine să scriu prologul cărții Egometrie, dat fiind că acest volum
de poezie tratează despre condiția umană şi răspunde poetic fenomenologiei
existenţiale. Şi pentru că poezia pornește de la subiectivitatea eului, este
logic ca aceste poeme să interpreteze într-un mod particular realitatea aflată
într-o continuă schimbare. De exemplu, versul Eu sunt cea care
arde pe rugul cuvântului confirmă liric dificultatea elaborărilor
poetului şi strădania profundă de a surprinde ceea ce există dincolo de vederea
obişnuită.
Cele 75 de poezii fac
dovada unui riguros exercițiu de selecție şi compun o carte foarte bine
structurată, atât prin formă cât și prin conținut. Încă din primul poem,
autoarea ne dezvăluie orizontul poemelor sale şi fineţea incursiunii
psihologice: Paşii îmi îngenunchează de atâta rătăcire prin propria mea
geometrie...
Sau în acest
vers:
Nu mai
știu unde începe ființa mea prin acest abis de căutări...
Prima trăsătură
evidentă pe care o percepem în acest vers este starea conştientă a vocii, aptă
să îşi recunoască traiectoria, dar și capcana urzită de propria realitate, pe
care o înfruntă. Poeta este prizonieră într-un cerc, din care nu poate să scape
decât însoțită de cuvânt:
Calea
tumultoasă se luminează când capătă formă de spirală,
Zborul
se reînnoadă ca să se înalțe prin cuvânt.
Elisabeta Boțan este
o poetă subtilă, profund cunoscătoare a limbajului poetic, prin profesia sa de
traducător. Dar ca poetă stăpânește şi realitatea cunoscută, abordând-o
metafizic şi emoțional.
Marea
își leagănă neliniștea în oglinda nemărginirii sale,
ne spune poeta
în poemul Contragreutate.
Acest vers trebuie
considerat chiar în ideea pe care o comunică. În acest sens, Maurice
Merleau-Ponti spunea că „Nu trebuie să ne întrebăm dacă percepem lumea cu
adevărat, din contră, trebuie spus că lumea este ceea ce percepem.” Sau, cu
vorbele poetei:
Omul
se hrănește cu abisurile sufletului său. (Contragreutate).
În poetica Elisabetei
Boțan, a scrie înseamnă a exista. Poezia sa îl constrânge pe cititor să
stabilească o legătură care depășește tipul de comunicare la modă în poezia
actuală. Egometrie este un volum de poezie în cheia metapoeziei, care
demonstrează necesitatea de a intra în dialog cu celălalt. Poeta dramatizează
cu profunzime interiorul metafizic al ființei, însă din versurile ei nu
lipsește tandreţea feminină:
Mă
cuibăresc și adorm între cuvintele tale.
Iar uneori ne
poartă Spre catedrala copilăriei...
Cartea Egometrie este o lucrare
eterogenă, în care putem găsi poeme unice, originale, ce se caracterizează prin
policromie emotivă, prin singularitate și transparență.
Columbus, Ohio, 2015
Traducerea în limba română de Elisabeta Boțan
PRÓLOGO
Me acurruco y me duermo entre tus palabras
Es un gran placer para mí escribir el
prólogo del libro Egometría, ya que
ese poemario trata de la condición humana y responde poéticamente a la
fenomenología existencial. Y como la poesía parte de la subjetividad del yo, es
lógico que estos poemas interpreten de una manera particular la realidad que se
encuentra en un perpetuo cambio. Por ejemplo, el verso Yo soy aquella que
arde en la hoguera de la palabra confirma líricamente la dificultad del
poeta en su profundo afán de sorprender lo que existe más allá de una mirada
común.
Las 75 poesías son testimonio de un
riguroso ejercicio de selección que componen un libro excelentemente
estructurado, en forma y contenido. Aún desde el primer poema, la autora nos
revela el horizonte de sus poemas y la finura de su incursión psicológica:
Mis pasos se arrodillan de tanto errar por
mi propia geometría…
O en este verso: Ya no sé dónde empieza
mi ser dentro de este abismo de búsquedas…
La primera característica que percibimos y
que destaca en este verso es el estado consciente de la voz, capaz de reconocer
su trayectoria, y también el entrampamiento urdido por la propia realidad, a la
que ella se enfrenta. La poeta es prisionera en un círculo, de donde puede
escapar solo acompañada por la palabra:
El camino tumultuoso se aclara cuando
cobra forma de espiral,
El vuelo se reanuda para alzarse a través
de la palabra.
Elisabeta Boțan es una poeta sutil,
profunda conocedora del lenguaje poético, por su profesión de traductora. Pero
como poeta domina también la realidad conocida, abordándola de manera
metafísica y emocional, tal como expresa en el poema Contrapeso: El mar mece
su angustia en el espejo de su inmensidad.
Este verso tiene que ser considerado en la
misma idea que comunica. En este sentido, Maurice Merleau-Ponti afirmaba “No
hay que preguntarse si verdaderamente percibimos el mundo, por el contrario,
hay que decir que el mundo es aquello que percibimos.” O, con las palabras de
la poeta: El hombre se alimenta con los abismos de su alma.
En la poética de Elisabeta Botan, escribir
significa existir. Su poesía le impone al lector establecer una relación que
supera el tipo de comunicación de moda en la poesía actual. Egometría es un poemario en la clave de
la metapoesía, que demuestra la necesidad de entrar en dialogo con el otro.
La poeta dramatiza con profundidad el
interior metafísico del ser, pero de sus versos no falta la ternura femenina:
Me acurruco y me duermo entre tus
palabras.
Y a veces nos lleva Hacia la catedral
de la infancia…
El libro Egometría es una obra
heterogénea, donde podemos encontrar poemas únicos, originales, que se
caracterizan por su policromía emotiva, singularidad y transparencia.
Columbus, Ohio, 2015
Traducido al rumano por Elisabeta Boțan
Comentarios
Publicar un comentario