Comentario sobre el libro por Elisabeta Boțan ”Fugă în real”-”Fuga a lo real”de Zhivka Balthadzhieva

Foto © Bianca Boțan

"FUGĂ ÎN REAL"

Zhivka Baltadzhieva e o voce unică în peisajul poeziei contemporane, o demnă urmașă a celor doi poeți pe care ea atât de mult îi admiră, Botev și Lorca. Ca și ei, Zhivka s-a născut cu poezia în sânge și cu o mare dragoste pentru umanitate.

În unul din interviurile sale Zhivka spunea: ”Suntem ceea ce vorbim...”, însă ea e mai mult de atât, ea e ceea ce scrie, ea e poezie. Această poezie puternică și unică, profundă și tragică, sinceră și introspectivă concentrată în esențial.

O voce pe care cititorul o adoptă cu ușurință și se lasă călăuzit de introspecție spre marile întrebări ale existenței, îi împrumută cuvintele  și întrebările pe care ajunge să le facă ale sale. Se înfioară și se răzvrătește în ritmul și cu forța cuvintelor pe care poeta le seamănă în sufletul său, astfel încât ajunge să treacă punțile invizibile ale mitului sau ajunge chiar până la originea lumii nu doar în căutarea paradisului pierdut, ci, și a ființei sale superioare încremenită în pasivitatea și comoditatea supunerii și a aceptării degradării accelerate ale unei lumi de descoperiri științifice și avansul științei spre propria-i pierzanie.

Fără a se ancora în retorică poezia Zhivkăi îl seduce și în același timp îl cutremură pe cititor, prin intermediul cuvântului, în încercarea de a-l salva din această metamorfoză care îl apropie tot mai mult de artificial într-o pierzanie programată.

Încărcată de adevăruri poezia Zhivkăi ne învăluie precum ecoul solemn al unui cânt sacru și ne invită să medităm la VIAȚĂ.

©Elisabeta Boțan

"FUGA A LO REAL"

Zhivka Baltadzhieva es una voz singular en el paisaje de la poesía contemporánea que es una digna heredera de los poetas que ella tanto admira Botev y Lorca. Zhivka, como ellos, nació con la poesía en la sangre y con este gran amor hacia la humanidad. 

En una de sus entrevistas Zhiva dice: “Somos lo que hablamos…”, pero ella es más que eso, ella es lo que escribe, ella es poesía. Esta poesía que tiene una voz poderosa y singular, profunda y trágica, sincera e introspectiva centrada en lo esencial.

Una voz que el lector adopta con facilidad y se deja encaminar en la introspección hacía las grandes cuestiones de la existencia, presta sus palabras y sus preguntas haciéndolas suyas. Se estremece y se rebela al ritmo y con la fuerza de las palabras que la poeta siembra en su alma hasta cruzar los puentes invisibles del mito o, incluso, llegar hasta el origen del mundo en busca no solo del paraíso perdido, sino, también, en busca de su Ser Superior congelado en la pasividad y la comodidad de la sumisión y aceptación de la degradación veloz de un mundo que usa los descubrimientos científicos y el avance de la ciencia para su propia perdición.

Sin anclarse en la retórica la poesía de Zhivka seduce y a la vez  sacude al lector, a través de la palabra, en el intento de rescatarlo de esta metamorfosis que cada vez lo acerca más a lo artificial en una perdición programada.

Repleta de verdades la poesía de Zhivka nos envuelve como el eco solemne de un cántico y nos invita a meditar sobre LA VIDA.

©Elisabeta Boțan